la un moment dat am hotărât să termin cu insistențele mele
obsesie ascuțită de a avea obsesii
pentru ca tăcând definitiv
să nu mai văd treptat pereții din jur(ul tău)
și ploaia în vertij macabru
aruncându-ne odată cu cioburile pe asfalt
ea nu mă mai privea de la un timp
se mulțumea să-mi urmărească alergarea în cerc
în ținuturi tot mai reci de cinema
căutându-i palmele în spatele dimensiunilor fulgurante
în ușile retezate ale aceluiași zid
fără să o fi strigat vreodată
geamurile se crăpaseră cu fiecare clipă trecută
lăsând vidul să se agațe ca un păianjen
de gândurile noastre
ea părea că se scufundă în nisip
părul ei se alungea cometă deasupra întregului labirint
prăbușindu-mi genunchii și pleoapele
era întuneric în fiecare colț al nostru
praful căuta o fisură să ne intre în vene
și totuși încercam să ne vedem un punct pe altul
hipnotizați zburam împinși de suflul exploziei viitoare
doar degetele ni se îndepărtau făcându-ne din ce în ce mai mici
mai absurzi în clopotul nostru de metal încins