albastre urne prind florile de tei
intr-o lumina calda, irizata
si ma intreb de ce tu niciodata
din iarba vietii nu te indopi cu mei

o ura nesperata m-a incercat in umbra
cand laricea rotata fosnesete complicat
si sufletu-mi se zbate mereu neimpacat
doresc in carnea-ti rece o paralela sumbra

fildes adanc si in mormant si-n crenge
apasa crunt temeiul lumii mele
degeaba imi ascut acest cutit de piele
caci disperat in mine se zbate un Mengele

am ascultat adesea o zare mult prea vasta
desi mandala-ti, scumpo, adesea se turbura
desi gasesc in frunze o tainica alura
cu moartea te alaturi intr-o ruina casta

alb, alb pe coline se zbate templul haos
pe-armura mea straluce un arc de rece aur
ca un hoplit batran ma-nclin spre al tau tezaur
mormant al unei larici ce geme de repaus

cum altadata-n sparta arcasele gemeau
sub greul trup de flacari al scitilor pletosi
astept sa cresti si tu in ochii tai frumosi
cruzimile ce-n lagar copiii retezau