Pâinea judecății

au început să vină câte unul
la ușa mea, să-mi ceară câte-o pâine
câte-un sărac al zilelor de mâine:
m-au confundat cu Dumnezeu, prea bunul...

și-mi tot spuneau:Deschide, Doamne, ușa
căci ne e foame, Doamne, pe pământ,
doar tu mai dai fără să ceri nimica
o să ne fie foame și-n mormânt...

dar foame, foame îmi era și mie,
și-aveam și eu familie și copii,
cum să împart aceeași hrană vie
la toți săracii care-mi vor cerși?

nu!nu vă dau ! - acesta mi-a fost spusul,
căci n-am nici eu, și chiar de aș avea
rugați-vă să vină iar Iisusul,
și dintr-o pâine vă va sătura...

aveam de îndreptat o casă veche,
nezugrăvită de treizeci de ani,
și câte nu-mi treceau pe la ureche,
și toate pâine îmi cereau, și bani...

și am știut de-atunci că sunt fățarnic,
că, Doamne Sfinte, în zadar te cânt,
când te înșel atâta de amarnic
făcându-mi lux din pâine, pe pământ...

și-așa fac azi toți oamenii de bine,
căci pentru sine binele și-l fac,
așa mă judec, Doamne Sfânt, pe mine,
și-n ziua judecății, am să tac...