să alergi încă
mîndrie înlăcrimată
în roua răsăritului

printre fagi gravi
cu glas de fagot
să te petreacă mătasea luminii

să te întîmpine
înaltele cinstiri din plaiuri
cupe de mir și slavă

să înțelegi
cîtă îngrijorare demnă
se cheltuie-n seninul cicorii

și oriîncotro depărtarea
să-ntindă peste pajiști
untul luminii

rănit de propriul sînge
să fii iminența scînteii
în pulberăria văzduhului