îngheț în privirea ta
ca un mugure de piatră
rară...
ca un sărut de rouă
amară pe tâmpla florilor de soc
muiate-n tămâie de seară...

și încep să mă dezmeticesc
în suișul repezișului către gene
când zorii se scurg omnivori
și visele se sparg inutil
într-o lacrimă mare
neexistata și neplânsă
lăsându-ne orfani
unul lângă iluzia celuilalt

foste animale nocturne...