Stropesc cu fiere, dangătul de luptă
Istoria, o scrie lampagiul,
Comoara liniștii îmi pare ca o slută,
Așa cum ziua trâmbița candriul.

Cotrobăiesc în pacea nucleară,
Găsesc în rânced gust terebentină,
Îngheață gândul și mă înfioară
De-oi mai găsi tandrețe și lumină…

Înot în ceața cu amurguri, seara,
Îmi plâng copiii nenăscuți de milă
Și mulțumit îmi poleiesc cămara,
Cu largi șerbeturi fade și cu silă.

Eu sunt minutul ceasului de mâine,
Și dau secunda pe un act istoric,
Un suflet se străpunge cu o pâine,
Când picoteam din carul alegoric.

Strident, întind alene plictiseala,
La gardurile mele latră câinii,
Îmi scarpin după ceafă amorțeala
Și-n pacea lumii îmi sugrum bătrânii!