Din urmă iau doar ziua ce se duce,
Cu dinți blajini, spre un deșert de seară
În care-mi uit târzia mea povară,
Calvarul meu, cel așezat pe cruce.

Ziua de azi, și dulce și amară,
Se chinuie prin garduri să apuce
Frânturi de clipe avansând năuce,
Spre scutul oastei cu armuri de ceară.

Un mâine nu-i, nici n-ar putea răzbate
Prin bezna ce miroase a pustiu.
Nici n-am sfârșit de-orânduit bucate

Și nu mă vreau mai însetat să fiu.
Doar curg și eu, cu râurile toate,
Încălecând același bidiviu.