Cândva au fost niºte nuci în grãdina aceasta,
dar nucii au fost tãiaþi, iar fantomele lor
stau în soare acum ºi m-aºteaptã
în timp ce cocoºii þipã ciudat,
poate anunþã moartea nucilor de demult
sau o sãrbãtoare cãreia i-am uitat înþelesul
ºi numai lumina e plinã de remuºcãri
pentru tinereþea nucilor ºi a mea.
Ar trebui sã fug
ori sã se opreascã vântul,
sã nu mai clatine crengile merilor ºi fantomele,
poate astfel se va lãmuri ºi înþelesul cocoºilor care þipã,
dar cioturile nucilor se întunecã de atâta luminã
ºi mã feresc sã mai fac vreun pas
de teamã sã nu þipe cocoºii din nou,
sã nu mã ucidã.