visez că n-o să mor că nici nu există moarte
mă bâlbâi în multe
oxigenul muntelui mă îmbată
când să dormitez clipa trece ca prin minune
printr-o furtună
la nivelul primăverii mă apropii de țărână
mă lipesc de colțurile timide ale covorului ierbii
de flori
vara mă amestecă cu soarele mă pulverizează
mă-nvolbur
tac pârguită-n razele focului
prearugătoare
toamna sunt călătoarea câmpiilor arămii
iarna sunt pulberile de zăpezi argintii
primavara șoptesc cuvinte hazlii de miel
de pomișor cu scoarța crestată
abia asprită de dor
câte tresăriri ale inimii peste goluri
peste secundele fără țintă
nimic nu amorțește-n tic-tacul anotimpurilor
sunt și eu primăvară și vară,toamnă și iarnă
rătăcitoare prin univers