spune ce îți cântă șoaptele ploii
ce gust are sărutul de streașină sângerie
spune- mi că sunt dimineața ta
și
răsăritul nostru...
că toate speranțele noastre nu zac în rugina univesului
în haosul gustat de micile curtezane
și
mai ales...
ascultă undele ce biciuiesc șoseaua umedă de lacrimile îngerilor căzuți
într- un concert de Hayden
ridică-mi o sală în picioarele imposibilului
așaaaa...
exact așa îmi circulă ploaia prin venele de argint
tăiate brusc de colțul dimineții
și
totuși...
apune-mi în coșul pieptului ghearele răbdării
sărutul nostru pecetluit de iarbă
în fața Domnului
să dea exemplu flămândului
în fața unei inimi
răpusă în închisorile despărțirii
de viață...
de moarte...
de tine însuți...

Sincer... Te iubesc!