Pe aleile parcului construit în palmă
Pășește sfios o tristețe calmă,
Din picurii ei țâșnesc fântâni arteziene,
Cu fard de basm, pe obrazul visării, se dau Ilene Cosânzene.

Lumina se machiează cu clorofila frunzelor,
Penetrează marea și se așează pe spatele meduzelor,
O iau în palme și creez din ea coloana buzelor.

Umbrele așternute peste conveniențe râd a negru,
Le ard complet cu un caracter integru,
Înfrumusețez spațiul mânjit cu imund,
Cu impulsuri estetice variind într-un joc secund.

Mă purific de tenebre absorbind reguli elementare,
Pe care le inoculez luminii divizate în bunăstare,
Din precepte pozitive modelez reflexivă, contemplativă stare.

O incertitudine măgulește cu principii eronate raționalul,
Substanța ei umple găurile în care cade opționalul,
Car din trecut lestul amintirii în prezentul spălat de valul
Acțiunilor determinate de voință în care sunt depus eu, cu râsul gri – ovalul.

Deduc povestea unui crai din cuvintele
Spuse de freamătul frunzelor căzute pe morminte,
Mă abțin să plâng într-o tainică rugăminte.