așa ne ducem tăcerile cu ochii întorși cu mâinile la spate
nu mai știm când am tăcut prima oară când ne-am oprit la umbra vreunui gând
sau când am căutat printre lucruri adevărul
bucvele se fac tot mai mici și noi tot mai împovărați de absența mișcării
sau măcar a prefacerii
schimbăm impresii formule nimicuri
avem dumnezei după care să ne ascundem și scuturi
în stern nu mai pătrunde nici aerul
și umbra gratiilor ne ține departe toate semnele de punctuație
microbii

suntem curați suntem feriți de cel rău
și-atât de singuri