Sunt mândru far, pe-un varf de stânca
Și-i ocrotesc pe cei ce rătăcesc in noapte
Atunci când viata li-i bântuită de furtuna,
Și la timonă visele-s deșarte.

Sunt multi acei ce i-am adus la mal
Cu nava sufletului lor intreagă.
Și bucuros eram - când fiecare val
Se intorcea-n talazuri, fara pradă.

Dar când ochiul, mi-a plâlpâit stingher
Și m-am găsit doar turn de piatră arsă,
Nu am văzut venind de nicaieri
O rază, călăuză-n ceata deasă.

Iar dintre acei ce i-am salvat din valuri,
Niciunul nu mi-a mângâiat făptura.
Și am rămas, golit de idealuri
Asemeni unei mari, când a trecut furtuna.

Și din genunchi să ma ridic n-am reusit,
Iar raza mea ce lumina-ntreaga noapte
S-a rătăcit pe căi de negăsit,
Luând cu ea si visele si marea.