MANIFESTUL UNUI ACTOR PENTRU COPII

lui Costin Butăroiu


Mă-ntreb adesea dacă-n astă lume,
Plină de patimi,crudă,’nverșunată,
Veți ști vreodat’ ce e sau cum se spune
La unitatea de măsură pentru ’’artă’’...




Găsesc oricând,prin public,ochiul critic
Al vreunui puști hoinar ce s-a oprit
Să-și regăsească vreun prieten mitic,
De mult uitat...prin cântul de-adormit.


Îi simt trăirea-n fiece privire...
Când râde,cânta,se îmbujorează,speră..
Și dacă-n ochii lui văd fericire,
Eu..n-am urcat degeaba-atunci pe scenă!


La ce-mi servește-o diplomă?Un premiu?!
Îmi pun vreun suflet într-un corp ce n-are?!
Chiar mă lipsesc de juriul ăsta mediu,
De oameni mari,de oameni’’de onoare’’!


În aer liber,școli sau...chiar la teatru
Împart mereu din mine flori de zâmbet,
Căci,pentru-același public,dar tot altul...,
Mă dăruiesc primind...tot stropi.. de suflet!!