Foșnetul frunzelor zgâriînd asfaltul
Cutremură liniștea așternută de-o secundă.
Ramuri în vânt se-ndoaie umile
În calea viitorului ce șterge amintirea.
Sângele inundă slabele-mi vine,
Lacrimi șterg versuri de pe foaie,
Iar pixul refuză să mai scrie
Înspăimântat de cuvintele ce curg.
Norii se-ajung în flăcări de lumină,
Iar ploaia calmă și rece
Se prelinge pe geamul de la șoală.
În clasă profesorul predă,
Dar cine să asculte...
Fiecare este în gânduri îngropat,
Eu mă simt închisă ca într-o colivie.
Mă ridic...m-arunc pe geam...
Și zbor, liberă, pentr-o clipită.
Viața încă pulseaza-n mine,
Însă privirea e înghețată
Spre timpul care s-a scurs.
Aș vrea să fiu trezită
Din sinuciderea de un minut...