Babilonienii !
Ce cărămizi ușor de învins,
ce depărtări cheltuite
de pulbere...


Din rază ei nu opresc
decât sprinteneala săgeții,
tu - doar locul prin care frunzele
intră în Ivire oprești...
Din ecoul cetății, ca tine
nu-i nimeni să ia doar umbra mierlei:
argat fără de simbrie la curțile cântecului,
martor la gâlceava osemintelor cu fildeșul...


Raza își petrece lumina printre spinii
Unuia Singur ce va să vină,
ecoul își duce averile-n grote


Babilonienii...
Puterile lor au dus paloșele
în arenda ruginei, într-un tezaur de lut
suflarea glorioasă le este închisă.

Aș fi întors lumina pe trupurile lor
dar această minune îngăduită nu-mi este.
Eu doar cânt piatra robită de ziduri,
de pridvorul Pustiei...

Pustia grăiește cu urme de lei,
lăcusta cu saltul către bolta blândului dafin,
cel răsfățat de zori cu mahrame de rouă.