Îmi venea să opresc oameni pe stradă, să le spun cinstit, în față
să-i privesc, să-i privesc cu adevărat, și să le spun
că vreau să fug din acest oraș, că vreau să ascund acest oraș undeva într-un buzunar
al unui călător ne-ntrerupt
că vreau să pot alege și altă viață
nu doar serviciu - acasă - serviciu
că eu simt și cer această libertate a mea
pentru că-i a mea

voiam să-i opresc pe toți și să-i întreb de ce trăiesc
dacă s-au descoperit până azi sau au descoperit pe altcineva
sau doar își așteaptă resemnați pensia
doar sunt fericiți că s-au inventat mall-urile și cluburile sau mașinile de impresii
sexul pe fugă și carierele de succes
dacă au simțit vreodată că sunt mai mult decât niște marionete ale acestui oraș
dacă și-au simțit vreodată coastele când inspirau
toată libertatea abandonată aici, acum

mă chinuia să-i ating
să aflu dacă-s cu toții reali, dacă există cu adevărat
sau sunt montați de un regizor priceput chiar în văzul nostru
să-i credem mai ușor, să-i imităm mai ușor,
să ne angajăm mai ușor, fără diplome oficiale
ca actori într-un circ pe numele lui viața de zi cu zi
sau poate mai suntem doar o mână de suflete pierdute într-un univers automatizat
mă gândeam și la asta, pentru că nu mai sunt sigură de nimic

îmi venea să vă opresc pe toți să vă mărturisesc
că iubesc și urăsc orașul ăsta
și sunt mediocră și așa voi rămâne
că nu pot fi liberă pentru că m-a născut o societate infestată și falsă
pe care nu o pot doborî și în care mă pot doar ascunde
și doar eu, trecător orb în plin trafic.