Pleacă mereu câte o zi,
vine alta ca valul și trece,
din câmpie printre văi și dealuri
de unde am fost prigonit,
rămân tot mai șubred pe drumul penitenței.


O ploaie căzută din cer în ținuturile calde;
nimeni n-a vrut să mă însoțească la drum,
acum, tu ai sosit la această răscruce.
O fântână-și înclină ciutura la troița vecină;
bem apa iubirii și ne încărcăm cu putere,
amintindu-ne presimțirile de care am fugit.

Mă uit cum ninge întunericul din neștiute unghere,
cum respiră în noi pașii grăbiți
și se cufundă în vata moale a somnului,
popasul e-n cale.
E mult până la căderea brumei,
tu surâzi și deschizi fereastra
unui gând pe care nu l-am avut.