ne cantonăm mai mereu într-o viziune ancestrală
a judecății

am fost la mitingul bugetarilor împotriva guvernului
și am simțit ceva de ev mediu
acolo erau mulți oameni ca mine
circa 50000 spun cei ce i-au chemat
numai 30000 spun cei ce i-au provocat

nu știu ce m-a mânat și nu am întrebat pe nimeni nimic
să încerc să capăt răspuns
nici pe fata cu părul lung și nas coroiat
sau pe femeia tristă care a stat lângă mine
sau pe omul cu ochi albaștri care citea intrigat pe tricoul meu roșu
“time is my best friend, but nothing else”

am ridicat ochii și m-am văzut într-o vitrină
stam perplex ca în fața unui judecător
priveam adânc în conștiința mea
și mă întrebam dacă aș putea ierta
sau măcar dacă aș putea accepta faptele rele ale conducătorilor noștri
pe care trebuie să le judece cei care sunt altfel
noi cei mulți
iubim întunericul mai mult decât lumina

am luat astfel atitudine
și m-am simțit împăcat
am încercat să ajut și eu și nu m-am lăsat orbit de bunăvoie
am fost smerit și am ascultat sfatul după ce l-am cântărit
nu am stat în ignoranță

mi-am amintit la timp că lupta de clasă nu e pasiunea mea
deși azi am simțit nevoia să ies în stradă
mi-am regăsit patima unică care ia locul tuturor celorlalte
și lucrurile astea nu merg împreună

pe cei care transformă minciuna în adevar
îi las în voia sorții