A trecut mult timp,
Și eu nu m-am schimbat deloc.
Sunt la fel ca la început:
Mă pierd în văzduh sau poate rămân pe loc.

Încerc să evit răul care mă cheamă,
La ce bun, dacă sunt înconjurat numai de rău?
Ai plecat și tu ,sprijinul meu,
Mă ascund și plâng în seară...

Sunt închis în propriul meu suflet,
Mereu chinuit de imagini ale trecutului,
Care vin iar și iar peste mine,
Plâng și urlă în duet!

Eu voi ierta orice ar fi,
Toți suntem oameni, toți mai gresim,
Dar eu am greșit mai mult,
Iar am geșit, nu mai sunt ca la-nceput.

Să îți aduci aminte de clipa inocenței,
Că noi toți am fost copii,
Am fost, suntem și vom fi,
Chiar dacă vom îmbătrâni.