rinocerul cu pielea roșie se leagănă și mă privește
cu ochii roșii de foc
păianjenul cerului aruncă o plasă mare și albă
ce arde într-o clipită pînă la cer
păianjenul cade strivind rinocerul sub greutatea-i

alerg
printre picioare șerpii negri și verzi
ca benzi magnetice
îmi imprimă viața și solul
hrănește plante nefiresc de mari

ajung pe trotuar unde luminile
oamenii umbrele
vocile mă liniștesc

respir adînc și pășesc printre oameni
un copil plînge poate pierdut
îl ating și își ridică privirea
ochii săi de foc
mă întreabă dacă nu am văzut rinocerul cu pielea roșie

alerg acum pe stradă printre claxoane și faruri
păianjenul alb mă ridică
păianjunul alb ridică oamenii ce întîlnesc rinoceri.