de obicei mă așezam pe borduri,
aveam rochie murdară
și îmi plăcea să stau cu picioarele înfipte-n noroi până la gleznă.
Miroseam a putrezime
La care dobitoacele urlau.

-îl vedeam de la colțul uliței
ce făcea trecere din livada noastră spre lume.
urca privirea când și când la genunchi.

își lăsa mâna să-mi ajungă la umăr.

pe marguerite o așează nudă pe marginea scaunului,
de unde poate să vadă colțul camerei
în timp ce domnul acesta ridat, cu mustăcioară
îi adună părul să i-l prindă.

i se vedea-n tot spatele
camera
ca o lumină maro, puțin concavă.

Eu am rămas pe bordura făcută de
puhoaie
Prin care drumul lor s-a înghesuit să treacă,
Aveam trunchiul bine înfipt în noroaie

-mi-a desprins picioarele
Dintre care să citească vremea
Ca într-un disc solar :
Pe marguerite să o așeze iar cu fața la întuneric
În a cărei spinare udă să se vadă tot pământul

Murdar.