Gândind la moara de apus,
nuntind cu florile de ciutură,
privește-un dor de lume-ascuns
cum Poezia frunzele își scutură.

Din acte-ntâi, și doi, și trei,
culege ocnele de mituri pline
stârnind de ape învieri
prin cruciade de suspine.

Luciferi rătăciți prin ierburi
laudă adâncurile din lacuri,
zâmbind de muntele de verburi
ce paște fier din veacuri.

Doar eu stau și îmi scot apă
cu ciuturi roze din al tău ochi
și-mi împrăștii iubirea toată
peste dealuri, peste gropi.