Din mlaștini putrede de sacru,
din răsuflul greu al vieții
s-a născut un pui de astru.

Hrănit din cupa ce poeții
o umplu cu venin albastru,
străluce-n ochiul dimineții.

Nori înșfacă și-i răpune,
verzi tiveli le prinde-n ochi,
anotimpuri pierde-n lume
și în suflete la toți.

Si umplând cu a sa lumina
drumul dintre rai și iad,
fugar din gherla de destine,
adoarme-n staulul său fad.

Cu frunze de gorun, mormane,
îsi păcălește-al său stomac
străin de neaoșele-i flame.

Rătăcind prin bile de abac
după vieți trăite milioane
un pui de astru-a scăpătat.