Diagnosticul medicului cu licență domestică: boala literaturii distructive;
Domnule, toate serile mi le petrec pe șantierul cuvântului pietruit,
Pe un scaun cam tare de când n-am mai luat cina cu o umbră timidă,
Inima îmi bate pe urmele ceasului cu inflamație în limba cea mică,
Am două timpane pe partea dreaptă și niciunul pe cea stângă, dar totuși aud,
Văd doar cu lentile de lacrimă rarefiată, ochii-mi sunt contemporani cu trecutul,
Mă doare spatele îngrozitor de sincer și în perfectă coloană nevertebrală,
Unghiile îmi sunt roase de azilul de bătrâni din satul de manufacturi chinezești,
Respir sufletește aerul inscripționat în plămânul inconștient de curat,
Am nervii doar în măseaua de minte și jur că n-o să mi-i scot niciodată,
În rest, mănânc resturi de pâine pentru rezonabilul calciu din coajă,
Mi-e termenul de naștere 19 și prima mea boală, un infarct amânat.