Sânii mei dorm în perle de marmură albă,
simt rădăcina ochilor tăi cum le vindecă visul,
din riduri am băut clepsidre cu nisip obosit...
E noaptea când umbra îmi spintecă curcubeul din pântec.

Înspăimântată în rochia mea din vată de zahăr,
trebuie să te iert pentru cuibul cu oglinzi mișcătoare
din ziduri sfâșiate de păianjeni cu picioarele reci,
îți simt degetele cum îmi caută sângele în mlaștina obrajilor;
Tremur, o pată neagră îmbrățișează un înger.

Pentru o clipă am văzut în liniile palmelor prunci alăptați de pietre,
îți mângâi tălpile căzute în tălpile mele ca niște păsări moarte,
nu, n-ai să muști niciodată din carnea cu gust de holeră,
oasele noastre se vor arde într-un cimitir de durere.

Șarpele întunericului a mușcat șarpele coapselor mele,
era vară și am chemat zăpezile unghilor tale în minte.
Mi-ai rupt nasturii buzunarului în care au murit greierii
și nu mai știu dacă roua, ca o prostituată, mi-a căzut din priviri.