Cel ce a dat cu viața de asfalt, pereți,
și-a amanetat liniștea la studiul “epocii de aur”,
fără a pricepe care au fost comuniștii adevărați
și cei jucători,
ajuns la limită (cu un salariu de bugetar)
aude o voce
de sus, de jos, de aiurea
cum auzeau profeții în vechime
prin grote, munți, temple etc.
și acum, după atâtea secole
de acorduri-dezacorduri, răfuieli-împăcări
ale poporului român cu destinul de grădină a Maicii,
miel sacrificat la poarta civilizației,
neam providențial, cum credea Nae Ionescu, PetreÞuțea ș.a.,
înainte de a-mi scrie testamentul de bugetar,
aud sau am impresia că
noi trăim mai devreme apocalipsa. poate,
în buimăceala lor,
românii îl vor primi pe Crist de la FMI!