Miorlau, lenevos din fire,
Nu îi găsesc lecuire.
Doarme pe cuptor, pe pat,
Dar nu merge la vânat.

Când mă vede, țupa, sare,
Se alintă, vrea mâncare.
Astfel nu s-ar sinchisi,
Din visări, fie ce-o fi!

Știți, sunt supărat nițel,
N-a prins niciun șoricel!
În cămară sunt destui
Și știu că-s pe placul lui.

L-am surprins pe hoÈ› de el,
Când Pufi, alt motănel,
Cu șoricei când venea,
Lacomul, iute-i fura.

Atunci tare l-am mustrat:
-Stai parcă-ai fi împărat!
Ce, Pufi-i valetul tău?
La cămară, motan rău!

Furnica, cât e de mică,
Tot strânge-o firmiturică.
Dar tu, leneș motănel,
Nici măcar un șoricel?

25.01.2010 Aurora Luchian Vaslui