poezia asta se citește de la stânga
la stânga și altă dreaptă nu mai
există în afară de

femeile cu pântecele albastru
care țes/încă țes/ la primul război
tot ce se poate țese

oloagele care au fiecare câte un
bastoche/ mimozele/ bătrânele de la
barul clarobscur care-și dau sufletul
într-un pahar de vin și care cred că
au făcut multe/ își poartă
șalurile spălăcite o viață întreagă și apoi
se duc

țes băscuțe pentru copiii pământului/ bastoche
nu minte niciodată e senin/ călcâiele îi miros a
sânge el miroase a sânge/ copilul din el se sinuicide
de fiecare dată când bate ceasul cu o pereche de mănuși
găurite

el așteaptă ziua lui cum așteaptă
poezia din burta mamei să se nască/ se urcă
în turnul fără ceas și se numără până la 1918 de câte
ori are chef/ iar mama lui învață-n manualele de clasa
a opta despre copiii bătrâni care cerșesc la marginea libertății
o iarnă foarte lungă