gândesc deși mi-e teamă
că nu exist
dar simt în rana din piept
când cineva aproximează vidul cu lancea
inexistența acestor rânduri
nimicul lui goya
spinii și parfumul trandafirului sălbatic
nimicul bine regizat să existe
nu eu

cândva mă vedeai
fără să mă privești
n-avea importanță
dacă eram sau nu
acum mi-e teamă
că simulezi actul vederii cu mine
privind printr-o transparență impusă

eu aveam pentru tine
cuvinte reale și proaspete
aromau micul habitaclu
în care bănuiam că erau la cină
două ființe necunoscute

acum cineva stă prăbușit
pe pajiștea stacojie
din mijlocul covorului verde
cineva păcălit de-un mecanic
de zbor să existe
un avion utilitar
care și-a făcut bine treaba

mă tem că ziua de azi
se va sfârși iarăși prost
cu aceeași întrebare
există ceea ce nu există

mă privesc în oglinzile tulburi
cum devin din ce în ce mai străveziu
pierzând continuu densitatea
emoțiilor
des-ființându-mă treptat vederii tale
pentru a exista mai concret
în altă parte

nu eu