pe când eram copil
mă jucam cu umbra mea
nu aveam cu ce mă juca

îmi închipuiam cam pe unde-i putea fi nasul
tare-aș fi vrut să i-l turtesc
cu vârful piciorului drept

spre uimirea mea scăpa
de fiecare dată de salturile mele
copilărești fără de înțelepciune

încercam s-o păcălesc
prefăcându-mă că am de gând
să merg în partea opusă

nervi de copil mă apucau
când observam deșteptăciunea ei
în întrecerea cu mine

multă vreme m-am făcut că n-o observ
încerca să mă facă atent de prezența ei
împleticindu-se printre picioarele mele

de atunci am rămas cu mersul defectuos
mult prea iute și cam săltăreț
să nu mă împiedic

mă opream asupra ei
în timpul drumețiilor
atunci deveneam adevărați prieteni

atât de apropiați încât
pe iarba poienilor mă simțeam îmbrățișat
cu patru mâini deodată

timp în care auzeam
vocea ei îmbietoare
ecou al iubirilor trăite

îmbătrânită-i umbra mea
îmi cere să-ntineresc
pe drumul sfintei resemnări,

cerșește cu insistență
- voia bună din jocurile copilăriei
- crâmpeie din dragostele tinereții
- pâine pentru viața de apoi

ce-o fi cu ea
de ce-i cu mâna-ntinsă
asupra toiagului