Încet, spre noi, iubirile purced
cu timpii lor înmugurind impresii,
haite de lupi în trupuri se reped
de după dealuri albe și depresii.


între închipuire și opțiunea cărnii de aici
există libertate și urme prin zăpadă.
deasupra mea, fugind din cercuri mici,
nelămurite păsări așteaptă să cadă.


înghesuiți în două stricte gesturi,
săpăm în noi prăpăstii, escaladăm iluzii –
o pierdere cu multe resturi.
în două tăceri, umane aluzii.


timpul scrie o poveste
c-un final mai dureros,
un banal povestitor
experiența noastră este.


sunt copil întors pe dos.