Þi-aș fi spus ...



Þi-aș fi spus că m-am visat în un muzeu arheologic,
unde noi doi nu mai eram sub urechea stângă,
ci ca un nor întunecat deasupra mea,
care sunt rostogolindu-mă
ca o bilă albă pe drumul voinței
din dreapta ramei de sus a oglinzii...

Când ai dat de înțeles că vei veni
ai lăsat să se vadă o planetă albă,
și în loc să contemplez tulpina copacului
de la orizont
și soarele de deasupra ei de pe cerc
a venit viermele și s-a ridicat pe tulpină
și stând ca în două picioare
și-a luat luna drept cap
și tremurând a dat să pășească
și a căzut în dreapta,
lovindu-se de peretele peșterii
și nu am știut ce e și te-am așteptat.
Dar așteptând
am aflat
că în o pornire e de trecut
barajul de sfere căzute la poale de munte,
iar drum fecund e în cosmos.
De acolo se prind culorile sferelor, ca de hățuri.

Și să știi, de vorbeam cu tine,
aș fi pășit cu cizmele pe bârnă,
până la capătul celălalt
și acolo am fi fost două sfere împreună.
Dar așa ultimul orizont de atunci îmi părea o scenă
unde aceleași cuvinte se spun,
iar viața am văzut-o apoi pe ramura copacului.