Când razele de lună mă prind în joc spiral
Invoc tăria nopții să-nvingă depărtarea.
Te strig cu visul iarăși prin spațiul sideral
Ca să m-auzi și-aproape să-ți fie îmbrățișarea.

Ascund durerea surdă în brațele întinse
Și văd printre luceferi privirea cum mă soarbe.
Sub sânul cald îmi simt bătăile aprinse
De flacăra iubirii zvâcnind în doruri oarbe.

Se despletește marea pe trupul tău întins.
O simt cum odihnește în palma goală încă.
Tăcerea se înfioară când glasul ne e stins
De valul care țipă lovindu-se de stâncă.

Nu ești aici, dar visul te crește fără teamă.
Trăiește în fantasma ivită în budoar,
Te țese amintirea și tot mereu te cheamă
În taină să mă-nvie cu tine-n gânduri doar.

În nopți pline de vrajă cu stelele aprinse
Stau tâmplele în palme și ochii rătăcesc
Printre himere care... sunt doruri necuprinse
De multele cuvinte ce-n somn se răsucesc.