retras în cochilie
ca într-o închisoare consimțită
sunt condamnat la tăcere

îmi zăvorăsc porțile
ușa de metal a la cavourile bogaților
fuga de oameni,sentimentele îndoielnice
vârsta îngreunează mersul cu povara crucii
hoții îți bat cuie ruginite în cap
parcă n-ar avea părinți cu picioare de lut
timpurile se schimbă, apare temerea
o boală vârâtă cu degetele în măduvă
ziua liniștită de azi trece-n buimacă în mâine

exersez cu temere ieșirea
din tunelele acestui destin
într-un viitor ratat
și plin de spânzurători