astăzi am să vorbesc despre mine
ca despre cineva care a existat demult
un mic adult pe care pînă și fiscul l-a uitat
s-au împlinit doișpe ani de cînd stăteam în fruntea unui convoi
țineam în mînă o cruce de fier
în viscolul de-afară pielea de pe degete mi se lipise
de picioarele cristului
era atît de frig că nici praznicul nu s-a mai ținut
lumea pleca acasă cu sarmalele înghețate în pungă
bărbații dădeau pe gît țuica fiartă
își ștergeau gura cu mîneca de parcă ar fi vrut să șteargă
tot ce puteai să însemni
n-am înțeles atunci dacă îi plîngem pe cei care pleacă
sau pe cei ce rămîn

pe unii dumnezeu i-a făcut pentru lucruri mărețe
pe alții i-a făcut doar pentru vremurile cînd lipsesc cei dintîi
singurul dar cu care am fost înzestrat e să stau noaptea pe balcon
să-mi aleg o stea
să închid ochii și
să-mi doresc
să-mi doresc
înainte de asta mă întreb dacă dorințele se împlinesc și cu ochii deschiși
sau dacă stelele împlinesc dorințele fumătorilor
îmi doresc să dispar
ori să am un costum ignifug
cu un E mare în piept
să pot opri planetele cu o singură mînă
să dau timpul înapoi
sau pur și simplu să fac pe cineva
să nu plece


astăzi mă amestec printre oameni
ca unul care a existat demult
nici măcar fiscul nu-mi mai cere
declarația de impozit
singurul gest de tandrețe permis
e să trag aer în piept
și să-l țin cît mai mult
ca o îmbrățișare