ferestrele turnau lent întunericul în cameră
trupul tău din ce în ce mai moale mai cald se lipea obosit de
lumină din trupul tău simplu se făcea seară
alunecai prin pereți pe sub ușă în stradă în azot –oxigen pietonii te respirau
adânc
nările lor gurile lor de pește deschise larg
plămânii lor plini de tine sângele lor plimbându-te în inimă în sex în creier
în tine se produc turbulențe avioane se izbesc silențios
clavicula ta lichidă rătăcește vase de croazieră
din pielea ta cade vânt limpede peste fântâni
urșii polari îți traversează prudent parfumul
în tine se descarcă
electrostatic planeta

de fiecare dată când dormi
tu nu mai ești
e doar un aer pe care încerc să-l cuprind încet
strângând pleoapele
în fiecare
dimineață cineva nevăzut vine și te așează lângă mine cu grijă
ca pe un copil