De ziua morților, e ziua mea!
Vă rog lăsați-mă să ies,
Să merg să-mi cumpăr floare…

M-ați plâns în ploaia ‘ceea grea
Nu mi-ați adus măcar un fes
Și-n tâmple mi-e răcoare…

Degeaba-mping deasupra mea
În ușă cuie-mi ruginesc
Si cheia-i la picioare…

Până la cer m-aș ridica
Pe cruci de nori să măzgălesc
Lumină și culoare…

Se crapă totul draga mea,
Doar viermii harnici mă muncesc
Sub foc de lumânare…

Întâi Noiembrie – ziua mea!
Și dinții încă-mi mai scrâșnesc
Tandem sicriului sub soare…

Am amorțit zăcând așa,
În mine să mă tot căiesc
La zile-aniversare…

La anul, dacă vei putea
Să-mi vii! S-auzi cum scrijelesc
Cu unghia, lemnele amare…

Și-n cartier, când vei intra
Sărmani bătrâni care cerșesc
Să-ți cadă la picioare!...

Tu să le dai coliva mea,
Morfina ca să mi-o plătesc,
Să capăt alinare…

Când simți că nu vei mai putea,
Să-mi vi mai des, să te privesc
Cu groază și ardoare…

Sub trupul tău, ca pătura
Să dorm apoi un vis ceresc,
Cu vânt să-ngheț sudoare…

Din ziua nunții, de-aș putea,
În veci să nu mă mai trezesc
Pe lume – întrebare…