versuri albe
se scaldă-n
lumina dintâi


picătura de ploaie
de pe frunza de stejar
în cercul de apă
fata mării


ai aici
mi-a spus isihie
o mie de rețete de fericire
duse-n curenții începutului
precum apele lui alpheu
curg în sens invers
spre gineceul izvoarelor
ape-n treptele adevărului
aproape-departe-n viața poemului
care-n nașterea lui
curge-curge-curge
spre izvoarele
iluziei



ești poet
hrana ta-i din toate clipele
viață adevărată-n cascadă
nu te opri-n lumea imaginară
o gară fără linii
și fără de sfârșit

Cuvântu-l sădește-n tăcere
tăcerea coboar-o-n adânc
adâncu înalță-l spre stele
sămânță de gând
apa trece
viața rămâne-n iedera de pe zid



s-a încărcat visarea de văzduh
un abur peste ape
cu foșnetul de stuf



când vrei să se nască
toate deodată
în înțelesuri
versuri albe
se scaldă-n
lumina dintâi









Constanța, 19 iunie, 2011