Sunt printre anonimi
În trenul plin cu multă lume,
Ce fuge dis-de-dimineață
Prin noapte, fum și neagră ceață.

În trenul plin cu multă lume,
Ce trece dis-de-dimineață,
Mă-nnec în fum și neagră ceață
Și trenul ăsta e o lume.

E-o lume-ntreagă ce suspină
Și plânge trist de dimineață,
Ea stă în fum și neagră ceață,
Și totuși nimeni nu-i de vină.

Dar trenul plin cu multă lume
Rămâne-n fum și neagră ceață,
Gonind în cerc prin dimineață ...
Ce comedie divină ... .

...

Sunt printre navetiști,
Căutătorii de lumină,
Înghesuiți ca gâze mici
În jurul unui bec de veghe.

Cu toții atârnăm
Aidoma unui roi de albine,
În tăcere deplină,
Ca să nu trezim soarele.