dincolo de zidul de cărămizi
să mă aștepți, draga mea, vin
târziu astăzi
și pietrele par să crească rădăcini
prinse de cei ce pășesc răsturnat
concav
străduindu-se să nu se vadă nimic

și vorbele ating bolnav
vopsele din afișe sfâșiate
amplificând tăcerea

dincolo de zid
tu, draga mea,
o să întârzii, să nu stai prea mult
copilul de-alături
o să înceapă să plângă
(să-ți pregătești sânul flămând
de gura lui mică)

dar tu
respiri pentru mine
și
toate aceste cârduri de umbre ce curg
apă ce rupe, sfârtecă
cu gingiile albe
vezi, tu, nu există
doar tu

vin, fug, mă împiedic
dar nu
nu cad, zdrobesc
doar genunchiul stâng și
ochiul ridic, fug
frânghia scapă
și drumul se-ncolăcește ca un șarpe pe roată

printre pietrele
fereastra
și zmeiele ce se ridică luate de vânt
spre cerul nopții adânc

fug
și ea fuge
pe sfoară
palmele strânse
să nu întârzii mult
pe afară