În negura ce mă cuprinde
Visez la voi ce v-am lăsat,
Icoanele-mi apar în minte
Precum al ceasului tic-tac.

N-am sentimente, că-s străin,
Nici nume nu mai am de-atunci,
Dar mintea-i plină de venin
Și mă lovește cu porunci.

De mult luminile s-au stins,
Aleile nu le cunosc
Și niciun ochi nu am închis...
Mă sting, că nu mă recunosc !

Pe drumul meu bătut cu piatră,
Mă-nnec în apa ce-l inundă,
Mă-agăț cumplit de-un dor de vatră
Ce-n suflet încă mai abundă.

Mă doare să privesc în urmă,
Chiar dacă inima mă-ndeamnă,
Trecutul parcă mă sugrumă,
Prezentul mi-e o lungă toamnă.

Hain, cu fruntea încruntată,
Un gând precum o adiere,
Mă poartă ca pe-o nestemată
Printre dorințe și durere.

Plutesc purtat de năzuință
Și alb ca varul în fântână,
Gândind că poate-i cu putință
Ca voi să mă prindeți de mână.

Vreau să mă trageți înapoi,
Să-mi mai împărtășiți mistere,
Vreau amintirea unor "noi",
Vreau sentimente efemere !