pe drumul întoarcerii la realitate
inimă nu-mi mai bătea
sângele în vene îmi fierbea
gândurile îmi erau șoapte
buzele îmi ardeau de fapte

ne iubisem dar nu cum aș fi vrut
așteptasem mult să te simt arzând
dar îmi era rușine ca la început
de orice atingere și de fiecare sărut

simțeam fiori de viață în stomac
dorința ta mă cuprindea
fericirea mă inunda
era mirific ca iubirea-n parc
în amurg de seară pe-o bancă lângă lac

cu ochii tăi strălucitori ca nisipul în culori
mă priveai cu suferință ca un înger protector
ne-am iubit și-am plâns în multe împrejurări
ca martori am avut doar niște lumânări

tremurândă te priveam și plină de durere
vedeam cum îți treceai mâna resemnat
prin părul des și grizonat
iar corpul tău sculptat ce îmi dădea plăcere
înainte de plecare o infinită mângâiere

m-ai implorat să-ți demonstrez că te iubesc
fără obsesii și false speranțe să fim noi doi...
am lăsat în urmă tot ce-acum doresc
și merg pe strada mea să nu dezamăgesc

a fost un vis frumos precedat de-o viață
a ta și a mea era cândva... a noastră
acum suntem străini departe de casă
dar a rămas ceva frumos iubirea voastră
și prietenia noastră...