pribeag în trupul lumii sunt la vama aurie
prin văzduh rostogolesc păsări mit
dinții tatălui meu nemuritor îmi cresc unul câte unul
licitez cu muriri răstignite pe cruci de uitare
durerile pulsânde din piatră mă răsfoiesc sângerându-mă
visez la nenuntitele izvoare risipă de măslini în clipă
în lutul ce descântă multicolore curgeri de rădăcini în limbă
pribegiile mă desfășoară ca pe stindarde
bătălii fără sorți de izbândă aliniază urzicate atingeri
de clipa mea muritoare
cu tot ce sunt mă predau sferei ce se vrea candoare
în trupul lumii tropotesc bucurii și lacrime albe
tatuez pe artere o matcă cu aripe în care zilnic plonjez
de văzduhuri ud să ies în arșița zilei

pribeag în trupul lumii sunt Doamne
și împuns de suliță în coastă
sângerez lumină