mă gândesc c-o eternitate fericită,
într-un paradis fără griji.
ar fi o povară.

iubesc,deci Doamne, pământul din care
m-ai făcut cu trudă,
și eu ca o Iudă,
repede te-am vândut.

deci lasă-mă aici
printre șobolani,
cruci și lumânări care se duc.
și-mparte Doamne,
cu acei drepți,
toate cele bune,
iar mie lasă-mi ochii
și mâinile doar.
ca atunci când mă-ntorc iar
din lutul ce-am fost zidit
să mai pot plânge
să mai pot ruga,
să mai pot scrie.
să mai pot vinde, finis.
mântuirea mea.