eram ca un sâmbure prins de pământ
când am pus urechea la adăpost să nu aud
cum cresc

și pierdeam vremea prin livezi
fluieram hoinăream tot ce întâlneam
până și întâmplarea
uitarea din altă viață
iz de caisă crudă

așa formasem o așezare în mine
uneori mutul vorbea din scripturi
atunci îmi duceam din gânduri pe un pod
departe

odată am fost și eu acolo prin lume
se umbla cu cerșitul și cu inima la vedere
dacă muream din prea multă iubire ne ascundeam
fiecare în căciula celuilalt ca să nu simțim gust de trup

aceasta poate fi o poveste
dar eu am numit-o singurul prun de pe deal