uneori
când orașul are riduri pe sub pleoape
îți șterg
întunericul stropit în umeri
și te acopăr cu tinerețea mea
până la o altă graniță pierdută
între cuvinte

pentru că locul de unde culeg începuturile apei
are tăcerea limpede de adâncime
și pentru că unele drumuri
nu le poți îngropa suficient de adânc
să nu mai auzi niciun pas
cerșindu-și viața