vocea asta de dincolo de mine
e ca un ecou care spune întotdeauna mai mult

îmi tot repetă

stinge
stinge dom'le focul
stinge că arde inima în tine
și cine mai servește specialitatea casei
făcută scrum

ea nu a aprins decât un mic foc
a făcut un dans al ploii și s-a făcut nevăzută
sunt vremuri grele, nu mai topești o bucățica din tine
decât atunci când o dansezi prin textele alea puerile

ochii tăi văd doar deșert
o beduinule cu buzele crăpate de rugăciuni
cu palmele scormonind nisipul după oaza în care să îți adăpostești singurătatea
tu ești om de apă dulce, doar tu poți face fertil pământul iadului tău
în crăpăturile inimii tale se nasc și sfârșesc lumi și tot acolo
se sfărâmă durerea într-un mortar ce îți consolidează zidurile

în viața asta ai spus Tată doar când ai vorbit cu Dumnezeu
în viața asta ai probat că e nevoie de moarte multiplă să devii om
în viața asta ai vrut să fii poet și așa ai învățat că
poeții se mai nasc doar post-mortem