de singurătate scorbura din care steaua a mai lumina un pic
dincolo de geamandura de sub care mai ridic
ghioceii primăverii
muta lumii să o strig

Doamneeee Dumneata când vii să pui pânza la muiat și cămașa-n dezbrăcat Doamne că de udătură crapă focul și îmi fură
cântecul din bătătură unde stă femeia goală stând să nască la soroc neamul nou din care-ntorc

Și de cum s-o lumina
să iei creta Dumneata ori de lemn să te apuci să legi pasărea cu ață să lași vinerea distanță de fată mare lacrima când iar mă doare

Sărutmâna am spus ieri
preacurândei primăveri