am copt o floare-ntr-un cuptor de lut
și am privit-o cum sclipea sub foc,
virând petala-n piatră

să mă joc
de-a dumnezeul sticlei e-un noroc

și florii i-am dat astăzi un sărut
să-și amintească roșul și parfumul
cu care îmblânzea odată drumul
ce potolea desfrâul unui lan
cu vagi pretenții de nemărginire

era un mac fragil, născut din flori,
menit să-și sufle sufletul în van,
sau să sfârșească într-un vas prea mic,
sau să se vândă în piață, pe nimic,
din mâna aspră-a unei cerșetoare,
drept palidă dovadă de iubire

așa i-am dat un scop, o nemurire,
l-am tranformat în sticlă, se dureze,
lucind pe masa minții mele treze